Cum să-l căutăm pe Dumnezeu în așa fel încât să-l găsim?

CĂUTAREA LUI DUMNEZEU

Sfânta Scriptură ne învață că omul a fost creat „după chipul lui Dumnezeu”, capabil să-l cunoască și să-l iubească pe Creatorul său. Din interiorul omului, unde s-a ascuns, din inima omului, din „adâncul ființei lui” (Ier 31,33), Dumnezeu îl cheamă pe om, prin dorința de absolut, de infinit, de Dumnezeu, care niciodată nu poate fi extirpată definitiv din om. Benedict XVI: această dorință de Dumnezeu este atât de adânc întipărită în fiecare suflet uman încât niciodată nu poate să dispară. Omul a fost creat pentru infinit. Tot ce este finit este prea puțin.



Să revenim la întâlnirea primilor ucenici cu Domnul Isus din evangelia de la Ioan 1,36-38 În ziua următoare, Ioan Botezătorul stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Și, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!” Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind și l-au urmat pe Isus. Isus s-a întors și, văzându-i că îl urmează, le-a zis: „Ce căutați?” Ei i-au spus: „Rabbi – ceea ce, tradus, înseamnă «Învățătorule» – unde locuiești?
     Să-l întrebăm și noi pe Domnul: Doamne, unde locuiești?

     Orice creștin este chemat de Dumnezeu să experimenteze în această viață minunea întâlnirii cu Dumnezeu și a unirii sale cu Dumnezeu, părtășia din belșugul vieții lui Dumnezeu. Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu - Sf. Atanasie cel Mare. Numai prin unirea cu Dumnezu însușirile umane ajung să strălucească în toată splendoarea la care au fost menite. Nici un om nu este mai mult Om decât cel care a ajuns la deplina unire cu Dumnezeu, căci după cum spunea Sf. Augustin „nu există oameni mai desăvârșiți decât cei care sunt cu adevărat copiii lui Dumnezeu.” Doamne, te cautăm și vrem să te găsim căci nu suntem oameni cu adevărat fără Tine!  

Căutați și veți găsi! Dacă vrem să găsim ce căutăm, trebuie să căutăm cum se cuvine și acolo unde se află.  Cum trebuie să fie această căutare? Care sunt cerințele unei căutări autentice și rodnice? 
Mat 13,44-46 - Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în ţarină, pe care, găsind-o un om, a ascuns-o, şi de bucuria ei se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi asemenea este împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi aflând un mărgăritar de mult preţ, s-a dus, a vândut toate câte avea şi l-a cumpărat. Mat 6,33 Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
     Calea pe care se poate găsi cu adevărat Dumnezeu este ascunsă, iar găsirea lui Dumnezeu pretinde sacrificarea a toate, renunțarea la toate celelalte valori, și concentrarea tuturor forțelor omului pentru dobândirea Bunului suprem.  Mat 7,14. Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.



Catehismul ne învață cum trebuie să-l căutăm pe Dumnezeu în așa fel încât să-l găsim. Această căutare pretinde de la om: 
     (1) întreg efortul inteligenţei, (este o lucrare a minții; nu a rațiunii discursive) 
     (2) voinţă/intenție dreaptă, (a-l căuta pe Dumnezeu din iubire, numai pentru El însuși, lăsând la o parte orice alte avantaje)
     (3) "inimă curată" şi, de asemenea, (a părăsi tot ceea ce poate îndepărta pe om de Dumnezeu)
     (4) mărturia celorlalţi care să-l îndrume în căutarea lui Dumnezeu. (a avea smerenia de a apela la Sfinții care au mers înaintea noastră pe această cale și l-au aflat pe Dumnezeu)



În acest fel trebuie căutat Dumnezeu. Dar unde să-l căutăm? Rabbi, unde locuiești? 
     Isus răspunde: „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntru vostru!” (Lc 17,21). Sf.Tereza de Avila comentează: „Pentru a vorbi cu Tatăl său ceresc și pentru a se bucura de compania lui, sufletul uman nu trebuie să urce până la cer... Pentru a-l căuta nu are nevoie de aripi, pentru că îi este suficient să se retragă în liniște și să-l contemple în sine însuși” (Calea Desăv 28,2). Dacă-l căutăm pe Dumnezeu din toată inima, în inimă îl vom găsi!
     Dar dacă Dumnezeu este în noi, de ce ne căznim atâta să-l găsim, să-i percepem prezența? Răspunde Sf. Ioan al Crucii: „Trebuie să se știe că Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, stă ascuns împreună cu Tatăl și cu Sfântul Spirit, în adâncul ființei sufletului. De aceea, sufletul care vrea să-l găsească trebuie să iasă din toate lucrurile, desprinzându-și afecțiunea inimii de ele, și să se reculeagă/adune în sine însuși în cel mai înalt grad, ca și cum tot restul nu ar exista... Dumnezeu stă ascuns în suflet și aici trebuie căutat cu iubire. (C I,6)”. Dar mai întâi, se cere inima curată,  - așa cum ne învață Sf.Pavel, creștinul trebuie să moară față de omul cel vechi; „voi ați murit și viața voastră este ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu.” (Col 3,3) Dacă suntem vii față de lume, dacă încă cugetăm pământește la cele pământești, viața noastră veche nu a murit și suntem ascunși împreună cu oamenii de la fața lui Dumnezeu. Cu cât murim mai mult față de cele de pe pământ, cu atât îl vom găsi mai mult și mai repede pe Dumnezeu. JdC: „Cine caută ceva ascuns, trebuie să pătrundă pe ascuns până în ascunzișul în care se află ce caută. Și cum Iubitul tău este comoara cea ascunsă în via sufletului tău, pentru achiziționarea căreia bunul comerciant își vinde toate bunurile, ar trebui ca și tu, uitând de toate ale tale și îndepărtându-te cu inima de toate făpturile, să te ascunzi, ca să-l găsești într-o adâncă retragere în inima ta.” (C I,9).
     Unde este inima noastră? Sf.Teofan Zăvorâtul: Unde este inima? Acolo unde răspunde și se simte tristețea, bucuria, mânia și celelelate; acolo este inima. Acolo stai cu luare aminte. Inima trupească este o inimă de carne, urzeală de mușchi puternici, dar cel care simte nu este carnea, ci sufletul pentru ale cărui simțiri, inima de carne nu slujește decât ca un instrument, așa cum creierul slujește drept uneală pentru minte. Stai în inimă cu credință, că și Dumnezeu este tot aici, dar cum este să nu-ți închipui. Roagă-te și te cercetează-ți inima ca darul lui Dumnezeu să-ți dea în sfârșit simțirea de Dumnezeu.”
     Inima omului suspină când este mai adânc răscolită și îndurerată, suspină după raiul pierdut, după Dumnezeul-Iubit absent; suspină pentru că sufletul e nemuritor și creat pentru viața veșnic fericită cu Dumnezeu. Sufletul adevăratului creștin suspină în trup ca o pasăre în colivie în speranța eliberării, în așteptarea moștenirii vieții veșnice. Noi după cine și după ce suspinăm? Cu siguranță suspinăm după ceea ce iubim, căci cine iubește suspină după iubitul lui. „În inimă este toată viața, fericirea și nefericirea omului, în inimă avem raiul și iadul, în inimă se întâlnește omul cu Dumnezeu. Dacă nu-l aflăm pe Dumnezeu în inimă nu-l mai aflăm nicăieri - zicea Pr. Ilarion Felea (Spre Tabor,I,103). „Cine îl are pe Dumnezeu în suflet acela va cunoaște semnele vădite ale prezenței lui: blândețea, adevărul, smerita cugetare, dragostea nefățarică. În cei în care nu domnește Dumnezeu, se văd trăsături sufletești contrare acestora. Cei ce nu împlinesc poruncile lui Cristos nu-l primesc pe Cristos însuși. Iar celor ce-l primesc, El li se încredințează și le dăruiește cele dumnezeiești, în face dumnezei după har.” (Sf. Simeon Noul Teolog (Țelul, p.65) Dacă simțim pe Dumnezeu în inimă, suntem plini de pace, mângâiere și bucurie sfântă. În taina inimii îl aflăm pe Dumnezeu.
     „Problema noastră este că trăim prea în exterior în afara noastră sau în capul nostru; prea adesea regăsim în noi o întreagă lume de tendințe, de impulsuri, de pasiuni foarte vii care ne împing spre făpturi și făcându-ne să le dăruim acestora inima noastră, să ne punem în ele nădejdea, să ne găsim odihna în amintrea lor. Trăim în acest mod superficial o viață care ne ocupă timpul și inima atât de mult încât ne fac să uităm viața mai profundă, viața cu adevărat interioară, unde sufletul ar puta să stea în intimă unire cu Dumnezeul său. Domnul ne așteaptă în adâncul sufletului nostru, dar noi nu intrăm în acest adânc, prinși cu suntem în afacerile noastre cărora le dăm tot interesul.” (Pr. Gabrielle di S.M. Maddalena, Intimta divina, p.58)
     După ce s-a întors la Dumnezeu, Sf. Augustin mărturisește cum a descoperit iubirea lui Dumnezeu în inima sa: „Târziu te-am iubit, frumusețe veche și atât de nouă! Târziu te-am iubit! Tu erai înlăuntrul meu, dar vai eu eram în afară de mine! Te căutam în afară. Alergam cu foc după acele frumuseți trecătoare, lucrări și umbre ale frumuseții tale, în vreme ce toată frumusețea sufletului meu pierea prin dezordinile mele. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine. Aceste frumuseți, mă îndepărtau de tine. Și atunci, Tu însuți m-ai chemat, Tu m-ai strigat și Tu ai deschis urechile inimii mele, rupând și sfărâmând tot ce mă făcea surd la glasul Tău. Tu ai fulgerat, ai luminat, ai înlăturat orbirea mea. M-ai făcut să simt mirosul fără de seamă al parfumurilor tale; am început a-l respira; a suspina după Tine. Te-am gustat. Acum mi-e foame și mi-e sete de Tine! M-ai atins și m-am aprins de dorul veșnicei Tale fericiri” (Confesiuni X,27).

Am început noi a suspina după Domnul? Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui, zice profetul Isaia (30,15). Când omul suspină după El, Dumnezeu aude suspinele omului, și iese în întâmpinarea copilului lui, căci El îi duce dorul mai întâi.
     Să-l căutăm, să căutăm Împărăția lui mai întâi așa cum ne-a poruncit. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.

Sf. Anselm în Prologhion, cap. 1 descrie intrarea minții pe calea spre găsirea lui Dumnezeu în interiorul omului. Să trecem și noi pragul de intrare al acestei căi, împreună cu el: „Acum intră omule în cămara minţii tale, izgoneşte-le pe toate, afară de Dumnezeu şi de cele ce te ajută să-l găseşti, şi, cu uşa închisă, caută-l. Spune acum, inimă a mea din toate puterile tale, spune-i acum lui Dumnezeu: îţi caut chipul — chipul tău Doamne, îl caut .
     Iar acum tu, Doamne, Dumnezeul meu, învaţă inima mea unde şi cum să te caute, unde şi în ce chip să te găsească. Doamne, de ce nu eşti aici, unde să te caut, de ce ești absent? Iar dacă eşti pretutindeni, de ce nu te văd prezent? E sigur însă că tu locuieşti în lumina cea de neatins/neapropiată. Şi unde este lumina cea de neatins, sau în ce fel sa ajung la dânsa? Cine poate să mă conducă şi să mă ajute să pătrund într-insa pentru ca astfel să te văd? Apoi, în care semne, în ce fel să te caut? Eu nu te-am văzut niciodată, Doamne Dumnezeul meu, iar chipul tău nu l-am cunoscut vreodată. Ce să facă, preamărite Doamne, cel exilat atât de departe de tine, ce să facă? Ce să facă slujitorul tău, chinuit de iubirea ta şi aruncat departe de chipul tău? Mistuit caută să te vadă pe tine şi prea mult îi lipseşte chipul tău. El râvneşte să răzbată la tine şi de neatins este locașul în care te-ai ascuns. Doreşte sa te găsească şi nu-ţi cunoaşte locul. Tinde să te caute şi nu-ţi ştie chipul. Tu, Doamne, eşti Dumnezeul şi Stăpânul meu şi niciodată nu te-am văzut. Tu m-ai făcut şi m-ai refăcut şi a doua oară, iar bunurile pe care le posed tu mi le-ai dăruit şi niciodată nu te-am cunoscut pe tine. Ba chiar am fost făcut spre a te vedea şi încă nu am împlinit acest lucru pentru care am fost făcut. (...)
Doamne, oare până când? Până când ne-ai uitat pe noi, până când ţi-ai îndepărtat chipul tău de la noi? Când vei privi în urmă şi ne vei auzi de departe? Când vei da ochilor noştri lumină şi ne vei arăta chipul tău? Când te vei da pe tine nouă înapoi? Priveşte în urma ta, Doamne, ascultă îndurător, luminează-ne pe noi, arată-te pe tine însuţi nouă. Pe tine dăruiește-te nouă, ca să ne fie bine - în lipsă Ta atâtea rele suportăm. Ai îndurare pentru strădaniile noastre către tine, căci nimic nu însemnăm fără tine. Indeamnă-ne pe noi şi ajută-ne pe noi. Te implor, Doamne, să nu disper suspinând, ci să trăiesc suspinând. Te implor, Doamne, plină de amar mi-e inima în pustiul ei, îndulceşte-o cu mângâierea ta.
     Te implor, Doamne, înfometat de Tine am început să te caut şi nu aş înceta postul până nu te găsesc. Sărac am venit la ospăţ, umil chem mila ta, să nu mă întorc dispreţuit şi gol. Doamne sunt prosternat la pământ și nu pot să privesc decât în jos; ridică-mă Tu ca să mă pot uita în sus. Căci răutăție mele apasă peste capul meu, și mă copleșesc. Ca o povară grea, mă țin la pământ. Eliberează-mă de ele; ia greutatea de pe umerii mei. Invaţă-mă să te caut şi arată-te căutătorului: căci nu te pot căuta de nu mă înveţi şi nici să te găsesc de nu mi te arăţi. Lasă-mă să te căut dorindu-te, și să te doresc căutându-te; dă-mi să te găsesc în dragoste şi te iubesc găsindu-te. Mărturisesc, Doamne, şi aduc mulţumire, că ai creat în mine acest chip al tău pentru ca să-mi amintesc de tine, să mă gândesc la tine, și să te iubesc; dar imaginea aceasta a fost distrusă de viciile care au stricat-o, întunecată de fumul păcatelor, și nu mai poate face cele pentru care a fost făcută, decât dacă Tu o reînnoieşti şi o creezi din nou. Eu, Doamne, nu cutez să pătrund sublimitatea gândurilor Tale, fiindcă în nici un fel nu pot compara puterea minţii mele cu mintea Ta; însă doresc întrucâtva să înţeleg adevărul tău pe care inima mea îl crede şi-l iubeşte. Căci eu nu caut să înţeleg ca să pot crede, ci cred ca să pot înţelege. Şi chiar cred aceastea pe care Mi le-ai revelat: că dacă n-aș fi crezut, n-aş fi putut înţelege.”
    „O Dumnezeul meu, m-ai da să înțeleg prea bine că eu însumi sunt camera în care locuiești, ascunzișul în care te-ai zăvorât. De aceea, bucură-te sufete al meu, știind că tot binele tău, obiectul speranței tale, îți este atât de aproape încât locuiește în tine și tu nu poți sta fără El. Ce altceva vreau mai mult și ce să mai caut în afara mea, o Doamne Dumnezeul meu, când tu m-ai învrednicit să-ți așezi împărăția în mine, să-ți stabilești locuința chiar în sufletul meu! Aici deci, în intimul sanctuar al inimii mele, vreau să te ador, să te doresc; nu voi mai merge să Te caut în afara mea.” (Sf. ioan al Crucii, Cantico Esp. 1,7 și 8) căci Tu ești deja cu Mine! Mărire Ție, mărire Ție!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cateheza, formarea ucenicului lui Isus Cristos!

Dezinteresul creștinilor față de învățătura și de Cuvântul lui Dumnezeu