Cateheza nr.02
SCOPUL CATEHISMULUI
Paragraful III - Scopul acestui Catehism
Comentariu la CBC nr.11
După ce prima întâlnire am dedicat-o conceptului de Cateheză în general, astăzi începem să ne concentrăm asupra Catehismului Bisericii Catolice. Plecăm de la ceea ce este cel mai important atunci când pornești la drum: să cunoști destinația, drumul și modul de a ajunge la capătul călătoriei, ce urmărești și cum obții, obiectivul și mijlocul. Scopul catehismului este a facilita o adeziune la credință mai conștientă și mai coerentă, o convertire tot mai profundă de-a lungul întregii vieți a personei în totalitatea ei, a forma ucenicul pentru a fi cu totul una cu unicul Maestru care are cuvintele vieții veșnice și cu Biserica Sa, de azi și dintoteauna. Iar modul utilizat este acela de a ne scufunda în totalitatea misterului lui Cristos, în memoria vie a trupului Său Mistic, de a ne întoarce la izvoarele vii ale credinței, aceeași întotdeauna.
CBC11 Acest catehism are drept scop să prezinte o expunere organică şi sintetică a conţinutului esenţial şi fundamental al învăţăturii catolice, privind atât credinţa cât şi morala, în lumina Conciliului Vatican II şi a ansamblului Tradiţiei Bisericii. Izvoarele lui principale sunt Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, liturgia şi Magisteriul Bisericii. E destinat să slujească "drept punct de referinţă pentru catehismele sau compendiile care sunt compuse în diferitele ţări".
(1) Acest catehism are drept scop să prezinte o expunere organică şi sintetică a conţinutului esenţial şi fundamental al învăţăturii catolice. Accentul acestui Catehism - citim în paragraful 23 - e pus pe expunerea de doctrină. El vrea să ajute la aprofundarea cunoaşterii credinţei. Prin însuşi acest fapt, este orientat spre maturizarea credinţei, spre înrădăcinarea ei în viaţă şi iradierea ei mai apoi, în mărturie. Catehismul răspunde astfel necesității absolute a unei cateheze bine ordonate și coerente, - care să ofere o aprofundare sistematică, completă a misterului creștin, abordare prin care cateheza se distinge - de altfel - fundamental de toate celelalte forme de vestire a cuvântului lui Dumnezeu” (CT 21). Dacă se dorește a se ajunge la un scop precis (acela de a dezvolta până la maturitate, cu ajutorul lui Dumnezeu, o credință aflată după convertire încă în fază germinală), este necesară o inițiere creștină integrală, nu se poate rămâne la o prezentare improvizată a credinței, ci este necesară expinere sistematică a adevărurilor de credință, după un program clar stabilit. Scopul catehezei, în cadrul general al evanghelizării, este acela de a fi faza învățării și maturizării, adică timpul în care creștinul după convertire, se străduiește să îl cunoască mai bine pe Domnul său Isus Cristos, căruia i s-a încredințat: să-i cunoască „misterul”, împărăția lui Dumnezeu pe care o vestește, exigențele și promisiunile conținute în mesajul său evanghelic, căile pe care le-a trasat pentru toți cei care vor să îl urmeze (CT 20). Catehismul oferă această expunere sintetică a doctrinei, prezintă ansamblul complet al învățăturii, insistând asupra esențialului, fără să pretindă să abordeze toate problemele disputate, pentru că astfel s-ar transforma în cercetare teologică sau în exegeză științifică.
(2) privind atât credinţa cât şi morala. Atât ceea ce este de crezut cât și cea ce este de făcut. Cateheza nr.3 va fi dedicată înțelegerii structurii organice a catehismului (parafraful IV al prologului, nr.13-17 - cei patru piloni ai învățăturii Bisericii: mărturisirea de credință, sacramentele, poruncile și rugăciunea). Vom analiza care sunt relațiile și armonia dintre misterele credinței, cum se sprijină unele pe altele ca într-o simfonie melodioasă a adevărului, într-o unică și bogată compoziție, într-o unitate a vieții creștine și a adevărului.
Cum își atinge Catehismul acest scop?
(3) - Privind ... în lumina Conciliului Vatican II și a ansamblului Tradiţiei Bisericii,
Sf.Ioan Paul al II-lea prezintă catehismul, în Fidei Depositum, drept un moment fundamental în planul de înnoire a Bisericii. „După reînnoirea liturgiei şi noua codificare a Dreptului Canonic al Bisericii latine şi a canoanelor Bisericilor orientale catolice, acest Catehism va avea o contribuţie foarte importantă la lucrarea de reînnoire a întregii vieţi bisericeşti, voită şi pusă în aplicare de Conciliul al II-lea din Vatican".
Criza actuală a Bisericii are drept punct central lupta internă dintre vechi și nou, conflictul teoogic inițiat în post-conciliu între hermeneutica continuității (care insistă pe siguranța învățăturii) și hermeneutica discontinuității progresive (care pretinde adaptarea învățăturii Bisericii la condițiile actuale ale vieții creștinilor). Sf.Ioan Paul al II-lea vine în întâmpinarea aceastei dificultăți, - resimțită în timpul redactării catehismului - scriind în FD: „Acest catehism caută să expună „o învăţătură sigură şi, în acelaşi timp, adaptată vieţii actuale a creştinilor... Un catehism trebuie să prezinte în mod fidel şi organic învăţătura Sfintei Scripturi, a Tradiţiei vii în Biserică şi a Magisteriului autentic, precum şi moştenirea spirituală a Părinţilor, a sfinţilor şi sfintelor Bisericii.
Trebuie să ţină seama de explicitările doctrinei, pe care Spiritul Sfânt le-a sugerat Bisericii în decursul timpurilor. Dar mai trebuie şi să contribuie la aşezarea în lumina credinţei a situaţiilor noi şi a problemelor care nu existau în trecut. Catehismul va cuprinde aşadar lucruri noi şi vechi (cf. Mt 13, 52), întru cât credința este (a) întotdeauna aceeaşi, dar în același timp (b) sursa unei lumini mereu noi.”
Necesitatea adaptării la noutatea zilei actuale nu justifică însă niciodată ruptura cu tradiția bimilenară de înțelegere a depozitului credinței. Biserica nu are dreptul să altereze depozitul credinței ci să-l expliciteze credincioșilor din fiecare perioadă a istoriei, fără al diminua. Nimeni în Biserică nu este deasupra lui Cristos și a Sfintei Scripturi, oricine ar fi și oricât de numeroși ar fi cei care susțin contrariul. Sf.Pavel încă din vremea sa, constata cu mare tristețe cum pe urmele lui veneau alți ucenici cu pretenția aducerii unei alte variante a Evangheliei, deși Evanghelia autentică este numai una.
Galateni 1,6-12: Mă mir că aţi trecut atât de repede de la cel care v-a chemat, prin harul lui Cristos, la o altă evanghelie. De fapt, nu este alta, ci sunt doar unii care vă tulbură şi vor să schimbe evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar predica o altă evanghelie în afară de aceea pe care v-am predicat-o, să fie anátema! Aşa cum am mai spus, o spun acum din nou: dacă cineva vă predică o altă evanghelie în afară de aceea pe care aţi primit-o, să fie anátema! Caut eu oare acum bunăvoinţa oamenilor? Sau a lui Dumnezeu? Ori caut eu să plac oamenilor? Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş fi slujitorul lui Cristos. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că evanghelia predicată de mine nu este după om: nici n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci [am primit-o] prin revelaţia lui Isus Cristos.”
Nici presupusa competență a unor teologi, nici numărul episcopilor care votează în vreun Sinod în favoarea sau împotriva unei teze, nici măcar Sfântul Părinte Papa nu poate adăuga sau scoate ceva din ceea ce a fost încredințat de Cristos și Apostolii Săi Bisericii până la sfârșitul veacurilor cu titlul de doctrină ireversibilă, definitivă. Episcopii nu pot dispune de depozitul încredințat lor (credință, morală, sacramente), ci sunt apărătorii și interpreții lui autorizați. Dar dacă competența teologică de una singură nu conferă autoritatea, atunci când nu ai primit-o de la Biserică, nici autorizarea odată primită nu garantează fidelitatea în lipsa competenței dotrinare și moral-spirituale, căci altfel nu am mai fi avut episcopi care să fi căzut în erori și erezii, cum vedem că s-a întâmplat cu nenumărați ierarhi - ba chiar cu Sinoade - tâlhărești -, de-a lungul celor 20 de secole și cum se petrece în vremurile noastre în întreaga Biserică. Nu insist, doar subliniez acest punct vital aducând mărturia celor doi principali martori ai învățăturii Bisericii în urmă cu 5 ani: Card. Muller si Papa Benedict al XVI-lea.
În cartea sa Papa - Misiune și Mandat (2017), Card. Muller, de curând ex-prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, scrie încercând să explice cum și-a găsit în tinerețe o cale proprie pe care să treacă cu bine prin conflictul distrugător dintre integralismul fundamentalist-literalist (extremismul hermeneuticii continuității) și modernismul relativist, a-sistemic și secularizant (extremismul hermeneuticii discontinuității progresive), atitudini ambele distructive și sterile, scrie apăsat: “Biserica trebuie să rămână fidelă cuvântului lui Dumnezeu din Scriptură și din Tradiție și interpretării elementelor obligatorii de credință din Magisteriu – altfel se va face vinovată cu privire la mântuirea sufletelor. În Cristos – Învățătorul Adevărului și Bunul Păstor – învățătura și viața Bisericii Sale sunt inseparabile.” Încă de copil - povestește, a fost învățat o distincție esențială: cea între figura și rolul Papei, cum sunt Sf.Petru și succesorii săi, și Papa ca persoană, care poate să comită erori și să aibă slăbiciuni. Chiar și un Papă poate greși, de exemplu dacă de are lipsuri în învățarea credinței. Un Papă nu poate schimba de pildă “criteriile inerente de admitere la sacramente”, sau “să dea absolvirea sacramentală și să permită Sfânta Împărtășanie unui catolic care este în stare de păcat de moarte în lipsa căinței sau a fermei hotărâri de a evita de acum încolo acel păcat, fără a păcătui în consecință la rândul lui în relație cu adevărul Evangheliei și față de mântuirea acelor credincioși care sunt astfel duși în eroare”.
Papa Benedict al XVI-lea în Fede, ragione, verità e amore (Lindau 2009, p. 400) scria cu privire la ipoteza devierii de la credință a majorității episcopilor, sau caz contrar, a Papei: «Ar trebui să se evite în primul rând impresia că Papa (sau oficiul său în general) poate doar să adune și să exprime din când în când media statistică a credinței vii, deducând de aici că nu ar fi posibilă o decizie contrară acestor valori statistice medii (problematice ele însele în constatabilitatea lor). Credința este normată de datele obiective ale Scripturii și ale dogmei, care în timpuri întunecate pot și să dispară în mod înspăimântător din conștiința celei mai mari părți a creștinătății (statistic vorbind), fără a pierde prin aceasta nimic din caracterul lor constrângător și obligatoriu. Când se verifică un astfel de caz cuvântul Papei poate și trebuie fără îndoială să se opună statisticii și să stea contra puterii opiniei [generale], care pretinde cu tărie a fi singura validă; și aceasta trebuie să se facă cu o fermitate cu atât mai mare cu cât mai clară va fi (precum în cazul ipotetic dat) mărturia Tradiției. Și în caz contrar, va fi posibilă și necesară o critică a pronunțărilor papale, în măsura în care acestora le lipsește acoperirea în Scriptură și în Crez, în credința Bisericii universale. Acolo unde nu există nici unanimitatea Bisericii universale, nici o clară mărturie a izvoarelor, acolo nu este posibilă o decizie care pretinde angajament și obligativitate; iar dacă aceasta s-ar petrece totuși în mod formal, întru cât i-ar lipsi condițiile indispensabile pentru a pretinde așa ceva, ar trebui să se ridice problema cu privire la legitimitatea sa”.
(4) - sursele principale ale Catehismului sunt Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, liturgia şi Magisteriul Bisericii.
Sf.Ioan Paul al-lea prezintă Catehismul ca fiind „text de referinţă pentru o cateheză reînnoită la izvoarele vii ale credinţei”. Privit în acest sens, scopul catehismului este să ne învețe adevărurile venite până la noi de dincolo de timp, transmise de Dumnezeu în istorie prin Cuvântul său. Catehismul adună laolaltă pentru noi într-un singur volum toate sursele esențiale care poartă revelația lui Dumnezeu de dincolo de timp. Întru cât Dumnezeu este etern, adevărul pe care-l vorbește nu este legat de un timp anume, ci vorbește tuturor timpurilor. De-a lungul ultimilor două mii de ani sursele care poartă această revelație (Sf.Scriptură, Conciliile Bisericii, Magisteriul papal, liturghia, Părinții și Doctorii Bisericii) au adus viața cea nouă fiecărei epoci și pretutindeni. Ajungând până la noi, această memorie vie a Bisericii - cum o numește Catehismul, ne transmite viața cea nouă, ridicându-ne totodată deasupra experiențelor imediate și limitărilor inerente fiecărei epoci; ne conectează cu râul de lumină format din experiențele întregului Popor al lui Dumnezeu, ne eliberează de sub robia conformării cu mentalitățile contradictorii ale lumii acesteia, prin înnoirea minților noastre conformate ideilor și punctelor de vedere proprii revelației dumnezeiești, așa cum se regăsesc în viața și gândirea marilor Sfinți.
Când permitem ca aceste surse din Scriptură și din tradiție să fie autoritative pentru noi, ne așezăm în punctul în care putem primi binecuvântarea lui Dumnezeu, direct din izvorul a toată creșterea și rodnicia spirituală. Îi permitem lui Dumnezeu să ne fie Tată, să ne ofere prin Cristos tot ceea ce avem nevoie vieții și mântuirii. Răspunsul adecvat la autoritatea lui Dumnezeu, care ne întâlnește în Sfânta Scriptură și în Tradiția Sacră, este un act de încredere în ceea ce citim și de supunere dinaintea a ceea e ni s-a transmis; această atitudine se numește „ascultarea credinței”. Misterul cel ascuns din timpuri veșnice - scrie Romanilor Sf.Pavel - a fost descoperit acum prin scrierile profetice, după porunca Dumnezeului celui veşnic, ca să fie aduse, în numele lui Isus Cristos, la ascultarea credinţei toate neamurile (Rom 1,5; 16,26).
(5) punct de referinţă pentru catehismele sau compendiile care sunt compuse în diferitele ţări. FD: „Text de referinţă pentru o cateheză reînnoită la izvoarele vii ale credinţei”
Scopul Catehismului este să pună în mâini un text de referință sigur și autentic credincioșilor care doresc să învețe și să aprofundeze întrega credință catolică, sau celor din afară, care vor să știe ce învață Biserica Catolică. Ni se oferă în acest volum așadar certitudinea unui punct de reper care să ne orienteze fără greș în orice situație tulburătoare sau chestiune dificilă ne-ar putea pune vreodată societatea multi-coloră din jurul nostru. Catehismul este punctul de referință cel mai sigur pentru formarea convingerilor noastre, lumina care ne eliberează de opiniile mereu schimbătoare ale modelor omenești, fie ele ajunse la noi prin vecini sau prin atot-prezenta și atot-puternica mass-media actuală..
Prin Biserica sfârșitului de mileniu doi, însuși Cristos - Învățătorul - ne oferă în Catehism, celor care trăim începuturile celui de-al treilea mileniu - o relatare a misterelor credinței care este atât comprehensivă cât și coerentă. Atunci când cei din afară se hotărăsc să intre în comuniune deplină cu Biserica Catolică, mărturisesc a crede și profesa TOATE câte le crede și le învață Biserica, drept adevăruri revelate de Dumnezeu. Tocmai această capacitate a Bisericii de a exprima adevărul [ca] întreg ne atrage și dă siguranță vieților noastre. Omul flămând de sens, nu se poate mulțumi niciodată cu mai puțin decât adevărul întreg, care să-i ofere înțeleciunea întregii vieți. Numai Dumnezeu, Adevărul complet, poate satisface deplin această foame, iar cine îl are pe Dumnezeu - zicea Sf. Tereza de Avila, nu mai vrea nimic, pentru că Dumnezeu îi este de ajuns, fiind plinătatea Ființei.
...pentru catehismele diferitelor țări
Pomenim aici trei exemple (pe care le vom utiliza în prezentările noastre ulterioare):
l Italia: cosultați platforma educat.it. La verita vi fara liberi - Catechismo degli adulti (http://www.educat.it/catechismo_degli_adulti/) - 1995
l USA: U.S. Catholic Catechism For Adults- (http://www.usccb.org/beliefs-and-teachings/what-we-believe/catechism/us-catholic-catechism-for-adults/index.cfm) - 2004
l Pentru ritul bizantin, Ucraina: Cristos, Paștele nostru - Catehismul Bisericii Catolice Ucrainiene 2016
l Compendiul Catehismului Bisericii Catolice (2005).
Compilând și aranjând cu grijă toate sursele revelației și explicitării misterului lui Cristos, Catehismul prezintă sistematic credința Bisericii Catolice în totalitatea sa și într-un mod adecvat luminării noilor situații și probleme contemporane. Astfel - ca punct de reper sigur și autentic, ne ajută să creștem în Cristos, ne pune pe calea spre mântuire și sfințenie, pe calea cea sigură ce duce la Cer.